Ruptura de menisc apare în momentul în care genunchiul este supus unei rotiri bruște sau unei forțări intense, determinând ruperea unei părți din cartilajul meniscal. Aceste leziuni apar adesea la sportivii de performanță ca rezultat al unui accident și reprezintă aproximativ 15% din toate cazurile de leziuni sportive.
Pot exista rupturi parțiale sau totale ale meniscului lateral sau medial. Pe lângă rupturile de menisc care apar în urma activităților sportive, osteoartrita poate provoca o ruptură spontană a meniscului prin slăbirea structurii menisculare.
Există mai multe forme de ruptură de menisc. În funcție de cauza apariției rupturii, există ruptura de menisc acută sau traumatizantă, ca urmare a unei accidentări sau mișcări bruște, și ruptura degenerativă, care apare în urma degradării în timp a meniscului și afectează mai ales persoanele de peste 65 de ani.
În general, rupturile de menisc determinate de un traumatism pot fi de mai multe tipuri:
- Rupturi radiale – sunt cele mai comune și afectează zona avasculară a meniscului, unde nu există un flux continuu de sânge, deci există un risc redus de vindecare. De obicei, necesită intervenție chirurgicală în cadrul căreia medicul îndepărtează porțiunea de menisc afectată.
- Rupturi incomplete – reprezintă un semn timpuriu al degenerării meniscului și nu necesită intervenție chirurgicală.
- Rupturi orizontale – pot fi corectate prin operație, însă locul accidentării este un factor important în recuperare.
- Rupturi complexe – includ atât rupturi radiale, cât și rupturi orizontale. Se îndepărtează porțiunile afectate, iar chirurgul încearcă să corecteze ruptura. Din cauza complexității accidentării, este posibil ca meniscul să nu poată fi reparat în totalitate.
- Rupturi „maner de găleată” – sunt fracturi orizontale de mari dimensiuni, care produc blocarea genunchiului. Pentru a recăpăta mobilitatea genunchiului, este indicată intervenția chirurgicală de urgență.
La populația tânără, ruptura de menisc apare mai ales în urma practicării unor sporturi precum fotbalul, baschetul, rugby sau tenisul. Meniscul poate fi rupt din cauza contactului direct sau a presiunii create prin mișcări forțate, rotiri sau sărituri. Genuflexiunile sau ridicările de greutăți pot pune, de asemenea, o presiune excesivă asupra genunchiului.
În ultimii ani, rupturile de menisc au început să apară tot mai des și la copii, datorită participării lor la sporturi de la vârste fragede. Concentrarea asupra unui singur sport sau participarea la sporturi competitive poate crește, de asemenea, riscul de ruptură de menisc.
O altă cauză a rupturilor de menisc este degradarea naturală care apare odată cu înaintarea în vârstă, deoarece cartilajul din genunchi devine mai slab și mai subțire. Un menisc slăbit este mult mai predispus la rupturi.
Deși orice persoană poate suferi rupturi de menisc, acestea sunt mai comune în cazul persoanelor care practică activități sportive. De asemenea, persoanele care au avut rupturi de ligament în trecut au un risc mai mare de ruptură de menisc. Există, de asemenea, o serie de factori de risc care cresc probabilitatea apariției rupturii de menisc, printre care:
- Lucratul în genunchi sau în poziția ghemuită;
- Practicarea excesivă a genuflexiunilor;
- Urcatul scărilor;
- Sexul – bărbații au un risc mai mare decât femeile;
- Vârsta – persoanele de peste 65 de ani au o probabilitate mai mare de a suferi o ruptură de menisc;
- Ridicarea de greutăți – de exemplu, sacoșe grele;
- Mersul excesiv pe jos;
- Osteoartrita;
- Obezitatea.
Simptomele rupturii de menisc pot include un sunet în jurul articulației genunchiului în momentul apariției ruperii, durere, umflătură, probleme în mișcarea genunchiului, senzația de întepenire a genunchiului, senzația că genunchiul cedează, senzația de alunecare sau pocnire.
La persoanele în vârstă, simptomele pot avea un debut lent, fără durere. În unele cazuri, se poate acumula fluid în articulația genunchiului, ceea ce poate duce la umflarea țesutului și la diminuarea mobilității, cunoscut sub numele de „apă la genunchi”.
În lipsa tratamentului, ruptura de menisc poate cauza complicații precum atrofia mușchiului cvadriceps, cronicizarea durerii de genunchi, instabilitatea la mers și la statul în picioare, lezarea cartilajului articular și gonartroza genunchiului.
Pentru a diagnostica ruptura de menisc, medicul va lua în considerare istoricul pacientului și va realiza teste fizice, precum testul McMurray. În plus, se pot folosi și investigații imagistice precum radiografia, RMN-ul sau ecografia.
Tratamentul rupturii de menisc poate fi nechirurgical, incluzând odihna, aplicarea gheții, medicamente pentru calmarea durerii și kinetoterapia. Tratamentul chirurgical poate fi necesar în unele cazuri, iar procedurile pot include meniscectomia parțială sau totală, precum și transplantul de menisc.
Recuperarea după ruptura de menisc depinde de severitatea și localizarea rupturii, tipul de intervenție suferită și starea generală de sănătate a pacientului. Este important să urmați recomandările medicului și să respectați planul de tratament și de recuperare pentru a facilita vindecarea și pentru a reveni la activitățile normale.
Ruptura de menisc este o leziune care apare în momentul unei rotiri bruște sau al forțării genunchiului. Aceasta se produce atunci când bucăți ale cartilajului meniscal se rup. Leziunile de menisc sunt întâlnite des, în special la sportivii de performanță, ca urmare a unui accident, și constituie aproximativ 15% din toate cazurile de leziuni sportive.
Există mai multe forme de ruptură de menisc, iar în funcție de cauza apariției acestora, putem vorbi despre ruptura de menisc acută sau traumatizantă, care apare ca urmare a unei accidentări sau mișcări bruște, și ruptura degenerativă, care apare în urma degradării în timp a meniscului și afectează mai ales persoanele de peste 65 de ani.
În general, rupturile de menisc determinate de un traumatism pot fi de mai multe tipuri:
- Rupturi radiale: Acestea sunt cele mai comune rupturi de menisc și afectează zona avasculară a meniscului, unde nu există un flux continuu de sânge, ceea ce implică un risc redus de vindecare. De obicei, necesită intervenție chirurgicală, în cadrul căreia medicul îndepărtează porțiunea de menisc afectată.
- Rupturi incomplete: Acestea reprezintă un semn timpuriu al degenerării meniscului și se observă mai ales în timpul unui RMN de rutină. De obicei, nu necesită intervenție chirurgicală.
- Rupturi orizontale: Acestea pot fi corectate prin intervenție chirurgicală. Locul leziunii este un factor important în recuperare. Dacă ruptura a avut loc într-o zonă vascularizată, aproape de marginea meniscului, există șanse mari de vindecare, în timp ce dacă ruptura s-a produs în apropierea zonei centrale, șansele de vindecare sunt mai mici.
- Rupturi complexe: Acestea includ atât rupturi radiale, cât și rupturi orizontale. Portiunile afectate sunt îndepărtate, iar chirurgul încearcă să corecteze ruptura. Din cauza complexității leziunii, este posibil ca meniscul să nu poată fi reparat în totalitate.
- Rupturi de tip „maner de găleată”: Acestea sunt fracturi orizontale de mari dimensiuni, care produc blocarea genunchiului. O astfel de leziune împiedică genunchiul să realizeze mișcări normale de flexie și extensie. Pentru a recapăta mobilitatea genunchiului, este indicată intervenția chirurgicală de urgență.
Cauzele rupturii de menisc includ, în principal, activitățile sportive, precum fotbalul, baschetul, rugby-ul sau tenisul. Meniscul poate fi rupt din cauza contactului direct sau a presiunii create prin mișcări bruște, rotiri sau sărituri. De asemenea, osteoartrita poate cauza o ruptură spontană a meniscului, prin slăbirea structurii menisculare.
În ultimii ani, rupturile de menisc au început să apară tot mai frecvent și la copii, fapt datorat participării acestora la sporturi de la vârste fragede. Concentrarea asupra unui singur sport sau participarea la sporturi competitive cresc, de asemenea, riscul de ruptură de menisc.
O altă cauză a rupturilor de menisc este degenerarea naturală, care apare odată cu înaintarea în vârstă. Acest lucru se întâmplă deoarece cartilajul din genunchi devine mai slab și mai subțire, ceea ce crește predispunerea la rupturi.
Deși orice persoană poate suferi rupturi de menisc, acestea sunt mai comune în cazul persoanelor care practică activități sportive. De asemenea, persoanele care au avut rupturi de ligament în trecut prezintă un risc mai mare de ruptură de menisc. Există și alți factori de risc care cresc probabilitatea de apariție a rupturii de menisc, cum ar fi lucratul în genunchi sau în poziția ghemuită, practicarea excesivă a genuflexiunilor, urcatul scărilor, sexul masculin, vârsta peste 65 de ani, ridicarea greutăților, mersul excesiv pe jos, osteoartrita și obezitatea.
Simptomele rupturii de menisc includ durere, umflături care pot limita flexibilitatea și funcționarea normală a genunchiului, probleme în mișcarea genunchiului, senzația de întepenire a genunchiului, senzația că genunchiul cedează și senzația de alunecare sau pocnitură, care indică faptul că o bucată de cartilaj s-a desprins și nu mai blochează articulația.
Complicațiile rupturii de menisc includ atrofia mușchiului cvadriceps, cronicizarea durerii de genunchi, instabilitatea la mers și la statul în picioare, lezarea cartilajului articular și gonartroza genunchiului (degenerarea parțială sau totală a cartilajului).
Pentru a diagnostica ruptura de menisc, medicul va efectua un examen fizic și va lua în considerare istoricul medical al pacientului. Pot fi efectuate și teste suplimentare, precum radiografia genunchiului, testul RMN, ecografia sau artroscopia.
Tratamentul rupturii de menisc variază în funcție de severitatea și localizarea rupturii. Unele rupturi superficiale se pot vindeca singure, cu ajutorul odihnei și al aplicări
